• COMUNICAT C.N.S. al U.C.P.R. – Derby Inele Fond

      

    În cadrul Adunarii Generale a U.C.P.R. din data de 18.02.2017, s-a aprobat organizarea a doua competitii sportive denumite “DERBY-ul INELELOR DE FOND” si „CAMPIONATUL INELELOR DE FOND”. Ideea organizarii acestor doua competitii sportive a venit din dorinta de a oferi sportului columbofil un grad sporit de profesionalism, prin crearea unui cadru bine definit din punct de vedere normativ si care sa confere în acelasi timp conditii echitabile pentru fiecare membru participant ce aspira la castigarea premiilor puse în joc.
    De asemenea, consideram ca astfel de competitii sportive, desfasurate pe durata întregului sezon de zboruri, nu pot decât sa îmbunatateasca calitatea sportului columbofil din tara noastra si sa mareasca sansele obtinerii unor rezultate notabile.

    DERBY-ul INELELOR DE FOND
    Conform aprobarii Adunarii Generale a U.C.P.R., începand din anul 2017 Uniunea noastra columbofila, prin intermediul C.N.S., va organiza anual „DERBY-ul INELELOR DE FOND” cu puii de porumbel (obligatoriu distanta de concurs va fi mai mare de 500 km).
    Participarea la „DERBY-ul INELELOR DE FOND” se face în urma achizitionarii unor inele cu serie specifica (între 50.001 si 60.000) contra unei taxe de participare la aceasta competitie sportiva, în valoare de 30 lei. Fiecare crescator poate achizitiona un numar nelimitat de inele.
    Acest tip de DERBY se desfasoara pentru fiecare zona în parte. Zonele vor fi stabilite de C.N.S. în functie de numarul inelelor achizitionate si de localitatea de lansare stabilita de fiecare judet în parte, astfel încât sa se creeze un echilibru între sosiri si implicit premiere. Într-un judet pot exista maxim doua zone.
    Vor fi premiati cu aceeasi suma primii 3 pui de porumbel la fiecare 500 de inele cu serie specifica achizitionate, din clasamentul pentru fiecare zona, participanti la „DERBY-ul INELELOR DE FOND”.
    70% fond de premiere net;
    30% impozit premii, transport, cota U.C.P.R.

    Ex: La 1000 taxe de participare la aceasta competitie sportiva, denumita „DERBY-ul INELELOR DE FOND”, se vor acorda 6 (sase) premii a câte 3500 lei fiecare.
    La 2000 taxe de participare la aceasta competitie sportiva, denumita „DERBY-ul INELELOR DE FOND”, se vor acorda 12 (douasprezece) premii a cate 3500 lei fiecare etc.

    Îmbarcarea porumbeilor precum si desigilarea ceasurilor se vor face în centre de îmbarcare, cu nu mai putin de 20 de crescatori, 20 de ceasuri constatatoare si 250 de porumbei pentru fiecare centru. Clasamentele la acest tip de derby se întocmesc pentru club, protocol, judet si lansare. Porumbeii posesori ai INELELOR DE FOND pot participa prin rezultatele obtinute, atat ei cat si crescatorii lor, în campionatul U.C.P.R.

    CAMPIONATUL INELELOR DE FOND
    Conform aprobarii Adunarii Generale a U.C.P.R., începând din anul 2018 Uniunea noastra columbofila, prin intermediul C.N.S., va organiza anual „CAMPIONATUL INELELOR DE FOND” pentru porumbeii yearlingi (de un an), posesori de inele cu serie specifica acestui tip de CAMPIONAT.
    Participarea în „CAMPIONATUL INELELOR DE FOND” se face în urma achizitionarii
    unor inele cu serie specifica (între 60.001 si 70.000) contra unei taxe de participare la aceasta competitie sportiva în valoare de 25 lei. Fiecare crescator poate achizitiona un numar nelimitat de inele.
    Vor fi premiati cu aceeasi suma primii 20 de porumbei yearlingi, purtatori de inele cu
    serie specifica, din campionatul de fond al U.C.P.R. din anul respectiv.
    70% fond de premiere net
    30% impozit premii, cota U.C.P.R.
    Ex: La 5000 taxe de participare la aceasta competitie sportiva, denumita „CAMPIONATUL INELELOR DE FOND”, se vor acorda 20 (douazeci) de premii a cate 4375 lei fiecare.
    La 10000 taxe de participare la aceasta competitie sportiva, denumita „CAMPIONATUL INELELOR DE FOND ”, se vor acorda 20 (douazeci) de premii a câte 8750 lei fiecare etc.
    Îmbarcarea porumbeilor precum si desigilarea ceasurilor se vor face în centre de îmbarcare, cu nu mai putin de 20 de crescatori, 20 de ceasuri constatatoare si 250 de porumbei pentru fiecare centru. Clasamentele la acest tip de derby se întocmesc pentru club, protocol, judet si lansare. Porumbeii posesori ai INELELOR DE FOND pot participa prin rezultatele obtinute, atat ei cat si crescatorii lor, în campionatul U.C.P.R..

    ATENTIE!
    În cazul în care columbofilul doreste sa concureze porumbeii posesori de inele cu serie specifica (între 50.001 si 60.000) care au participat ca pui la „DERBY-ul INELELOR DE FOND” si anul urmator, ca yearlingi, în „CAMPIONATUL INELELOR DE FOND”, va trebui sa achite suplimentar si taxa de participare la aceasta a doua competitie sportiva (în valoare de 25 lei).
    Achitarea acestei taxe se va face obligatoriu cu 15 zile înainte de începerea campionatului de fond al U.C.P.R. din anul respectiv.
    Listele cu participantii la cele doua competitii sportive sus amintite vor fi afisate pe site-ul U.C.P.R. cu 10 zile înainte de începerea fiecareia dintre ele.
    Asadar, va invitam sa participati cu toata încrederea la cele doua competii sportive propuse în premiera de Uniunea noastra pentru ca succesul întotdeauna va fi al celor curajosi. COLUMBOFILUL PROFESIONIST E NASCUT PENTRU A CASTIGA. “Dar pentru a fi un învingator trebuie sa ai de gând sa castigi, sa te pregatesti sa castigi
    si sa te astepti sa castigi.”

    Presedinte C.N.S. al U.C.P.R.
    Victor Dumitru

     

    Write a comment